Printre cauzele edentaţiei dobândite se regăsesc, în primul rând, complicaţiile cariei dentare, parodontopatia marginală cronică, traumatisme ce implică extracţie, dar şi tratamente dentare incorecte ce necesită extracţii.
Dinţii restanţi în edentaţia parţială prin suprasolicitări ocluzale sau prin utilizarea unor elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare a protezei mobile total neadecvate, declanşează îmbolnăviri parodontale care pot duce inclusiv la pierderea dinţilor.
Prezenta edentaţiei netratate duce la tulburări masticatorii, fizionomice, fonetice şi psihice.
Imposibilitatea triturării (masticării) alimentelor obligă pacientul să consume numai alimente moi, aparând frecvent îmbolnăviri gastro-intestinale, cu slăbirea organismului. Tulburările fizionomice apărute nu sunt date doar de lipsa dinţilor, ci şi de aspectul îmbătrânit al persoanei, prin modificarea părţilor moi ale feţei, adâncirea şanţurilor peribucale, dispariţia roşului buzei.
Tulburările fonetice grave apar când edentaţia totală se instalează rapid. Altfel, când lipsa dinţilor apare lent, treptat, pacientul se adaptează uşor la aceste modificări, nemaiobservându-le, chiar dacă anturajul sesizează modificări în pronunţia cuvintelor.
Modificările de comportament apar deoarece pacientul consideră lipsa dinţilor o infirmitate gravă şi dezonorantă. Apariţia unei breşe între dinţi este urmată în timp de migrări orizontale ale dinţilor ce limitează breşa, producându-se astfel mezializări, distalizări, rotaţii, vestibularizări sau oralizări dentare.
Migrările orizontale pot fi prin translaţie totală sau doar înclinarea acestuia. Înclinările de peste 30 de grade duc la pierderea valorii protetice a acestor dinţi. Migrările orizontale către spaţiul edentat duc la apariţia tremelor ce favorizează retenţii alimentare, carii, traumatizarea papilei interdentare, solicitarea individuală a dinţilor în masticaţie.
Migrările verticale se produc la dinţii antagonici spaţiului edentat. Pentru că nu sunt supuşi forţelor masticatorii, aceşti dinţi tind să migreze spre spaţiul edentat. Această migrare se poate produce cu tot cu proces alveolar şi poartă numele de egresiune, fiind specifică dinţilor cu parodonţiu sănătos, sau fără proces alveolar, numita extruzie specifica dinţilor afectati parodontal. Migrările verticale duc la apariţia unui plan de ocluzie denivelat, cu contacte premature şi interferenţe ce deviază mişcările mandibulare.
Datoria medicului stomatolog este să-i prezinte pacientului toate aceste complicaţii ale lipsei dinţilor şi să încerce să-l convingă de necesitatea tratamentului protetic, iar orice amânare nu duce decât la agravarea situaţiei şi, implicit la creşterea costului final al tratamentului.