Mecanismul de apariție al cariei dentare debutează cu demineralizarea smalțului, de către acizii organici rezultați din degradarea zaharurilor, sub acțiunea florei microbiene bucale. Distrugerea structurilor de tip proteic este secundară și apare numai în țesuturile în prealabil decalcificate, acțiunea decurgând sub acțiunea germenilor proteolitici din salivă.
În geneza cariei dentare sunt implicați 3 factori cauzali: flora microbiană bucală, unele componente ale alimentației umane (zaharurile) și calitatea structurilor dentare. În aceste condiții, pentru apariția unei carii este necesară interferența obligatorie a acestor trei factori.
Este demonstrat faptul că, în absența germenilor bucali, apariția cariei nu este posibilă, chiar dacă sunt asigurate condițiile unui regim alimentar puternic cariogen.
Implicația alimentației în geneza cariei dentare derivă din rolul etiologic decisiv al zaharurilor și lipsa de nocivitate a lipidelor și proteinelor.
Glucidele (zaharurile) intervin în apariția bolii carioase prin două mecanisme:
- participarea anumitor structuri derivate la formarea plăcii bacteriene
- posibilitatea ca majoritatea glucidelor să poată fi metabolizate de către flora microbiană bucală (Streptococ Mutans) până la treapta de acid lactic, ce va ataca smalțul prin demineralizare
Structura dentară nu se comportă standard în fața atacului acid, deoarece unele zone ale dinților sunt mai rezistente (vârfurile cuspizilor, suprafețele vestibulare și orale) iar altele mai vulnerabile (șanțuri și fosete).